20 de copii cu nevoi speciale din Brașov au participat la sesiuni de terapie interactivă

În perioada octombrie – decembrie 2023, 20 de copii cu cerințe educaționale speciale, din Brașov au avut parte de sesiuni de terapie interactivă.

Prin intermediul unui proiect denumit ,,Cresc prin imagini”, finanțat în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, Centrul de terapie specializată ,,Iz de ABA” din Brașov a aplicat metode de predare inedite, bazate pe utilizarea tehnologiei, pentru a sprijini modul vizual de gândire și învățare a copiilor cu autism.

Ultimele date și statistici arată că 1 din 36 de copii este identificat cu o tulburare de spectru autist, iar necesitatea de a cunoaște și înțelege caracteristicile și nevoile unui copil diagnosticat cu TSA se regăsește tot mai mult în rândul familiei și al comunității. Majoritatea studiilor a demonstrat în rândul copiilor cu autism un stil diferit de procesare a informațiilor vizuale și o preferință pentru învățarea prin imagini sau simboluri.

Proiectul, derulat în perioada octombrie-decembrie 2023, a adunat până în prezent 20 de copii cu nevoi speciale în sesiuni interactive de terapie, bazate pe utilizarea tehnologiei în scop educațional

Metodele moderne de intervenție, fundamentate pe modelarea video și comunicarea prin intermediul pictogramelor digitale, sunt elemente cheie ale acestei abordări inovatoare. Cei mici au înregistrat rezultate favorabile în deprinderea unor abilități socio-emoționale, cognitive, de comunicare sau de autonomie, prin utilizarea strategiei de videomodeling, a orarelor vizuale sau a jocurilor educaționale, pe tablete și panouri interactive.

,,Familia fiecărui copil este implicată activ în proiect prin formarea continuă a părinților, oferindu-le acestora cunoștințe și instrumente practice, care încurajează un mediu de învățare pozitiv și adaptabil acasă, completând astfel eforturile depuse în cadrul terapiei” menționează Izabela Niculae, coordonatorul proiectului, analist comportamental acreditat BCBA.

Proiectul ,,Cresc prin imagini” reprezintă o punte între tehnologie și nevoile specifice ale copiilor cu tulburări de dezvoltare, oferindu-le acestora oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu susținut și înțelegător. Cu fiecare copil beneficiind de intervenții personalizate și sprijin constant din partea familiei, acest proiect deschide noi orizonturi în domeniul educației speciale.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.

Centrul de terapie specializată ,,Iz de ABA”, reprezintă sucursala Asociației Insert din Brașov și își desfășoară activitatea din ianuarie 2023, oferind servicii de terapie prin analiză comportamentală aplicată și logopedie pentru copii cu vârste între 2 și 18 ani, diagnosticați cu diverse tulburări în dezvoltare.

Contact:

Izabela Niculae

Președinte Insert, Analist Comportamental BCBA

Tel. 0725215003

E-mail: izdeaba@gmail.com