În această dimineață, peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova desfășoară o razie de amploare în municipiul Ploiești, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal.
Se efectuează 8 percheziții domiciliare în mai multe cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată în formă continuată, furt calificat, furt calificat în formă continuată și conducere fără permis de conducere.
Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada septembrie-noiembrie a.c. persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi încercat să sustragă dar ar fi și sustras sume de bani și bunuri din multe societăți comerciale dar și unor persoane aflate în municipiul Ploiești.
Valoarea totala a prejudiciului creat fiind de aproximativ 7.000 lei.
Totodată, la data de 20.11.2024 una dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi condus un autoturism pe raza comunei Barcanești fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
6 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.