Accident grav, pe DN1: 4 victime, după impactul violent între două mașini. Un șofer era băut

Un grav accident de circulație a avut loc, miercuri dimineața, pe DN1, între localitățile Brașov și Predeal. Două mașini care circulau pe șosea s-au izbit violent. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. 

Martorii care se aflau în zonă și au văzut cum s-a petrecut accidentul au sunat imediat la 112, iar mai multe echipaje de poliție și cadre medicale au fost trimise la fața locului.

„La acest moment traficul rutier este blocat pe DN1, între localitățile Predeal și Brașov, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă in zona km 151+180.

În accident sunt implicate 2 autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea 4 persoane beneficiază la acest moment de sprijin medical.

La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.

Testarea din punct de vedere al consumului de alcool a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,41 mg/l pentru unul dintre conducătorii auto a indicați.

Datorită poziției vehiculelelor, circulația rutieră este blocată, drept pentru care Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să aleagă ruta alternativă, respectiv DN 73A, prin orașul Râșnov.

Traficul rutier urmează a fi reluat în integralitate după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”, potrivit I.P.J. Brașov.