Ai aflat despre serviciile medicale de prevenție gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani?

Cu ocazia primelor consultații acordate copilului, medicul:

  • va verifica dacă inima lui funcționează cum trebuie (screening malformații cardiovasculare)
  • va urmări dacă există probleme ale șoldului și care, netratate, pot afecta mersul
  • va verifica dezvoltarea dinților, văzul și auzul copilului
  • se vor identifica eventuale deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist

La categoria de vârstă 0-3 ani, consultaţiile de prevenție se acordă astfel:

  • la externarea din maternitate şi la 1 lună – la domiciliul copilului sau la cabinetul medicului de familie;
  • la 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24, 36 luni – la cabinetul medicului de familie

În cadrul tuturor acestor consultații preventive, care sunt decontate de CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate medicul poate prescrie tratamente pentru copil și poate elibera trimiteri la analize și investigații sau la medicul de specialitate din ambulatoriu.

Este recomandat să iei legătura cu medicul tău de familie, atât pentru înregistrarea lui în lista de pacienți, cât și pentru ca medicul să afle dacă copilul are eventuale probleme de sănătate.

E dreptul tău să cunoști care sunt serviciile pe care le poți accesa!

Sub îndemnul 𝑀𝑒𝑟𝑔𝑖 𝑙𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐, 𝑎𝑖 𝑔𝑟𝑖𝑗𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑡𝑎, începând de astăzi, în fiecare săptămână, CNAS vă informează cu privire la serviciile medicale de prevenție care se acordă prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Bine de știut:

În luna iulie 2023, s-au născut 10.032 copii.

În aceeași lună, medicii de familie au raportat 48.117 de consultații acordate grupei 0-3 ani.

Județele fruntașe în ceea ce privește numărul de consultații acordate de către medicii de familie la această categorie de vârstă:

✔️București – 7.280

✔️Iași – 1.783

✔️Timiș – 1.772

✔️Brașov – 1.708

✔️Dolj – 1.341

✔️Bacău – 1.286

Urmare acestor consultații, au fost identificate probleme de sănătate pentru care au fost efectuate, printre altele:

✔️66 de electrocardiograme (EKG)

✔️440 de servicii de kinetoterapie

✔️128 de tratamente în displazia luxantă a șoldului în primele 6 luni de viață