Bani în plus pentru pensionari, în octombrie. Şeful Casei de pensii: „Peste 4 milioane de români vor beneficia de acest ajutor”

Şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, vine cu veşti bune pentru pensionari.

Peste patru milioane de români vor primi, în octombrie, bani în plus.

Este vorba despre ajutorul financiar de la Guvern, cea de a doua tranşă din acest an, care se acordă în funcţie de pensie.

Sumele sunt cuprinse între 300 şi 500 de lei şi depind de valoarea pensiei pe care o primesc românii: cu cât pensia este mai mică, ajutorul este mai mare.

„Vești bune pentru pensionari!

În luna octombrie vom acorda cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de OUG 168/2022, pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egale cu 3.000 lei după cum urmează:

Şeful Casei de pensii: „De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari”

– venituri până în 1.500 lei inclusiv, se acordă ajutorul financiar de 500 de lei;

– venituri cuprinse în intervalul 1.501 – 2.000 lei inclusiv, primesc ajutorul financiar de 400 de lei;

– venituri cuprinse în intervalul 2.001 – 3.000 lei inclusiv, primesc ajutorul financiar de 300 de lei.

De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari aflați în plată la momentul acordării”, este mesajul transmis luni, de şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, potrivit antena3.ro.