spot_img
marți, ianuarie 21, 2025
Altele
    spot_img
    AcasăEvenimentBărbat din județul Brașov, arestat după ce a intrat într-o casă și...

    Bărbat din județul Brașov, arestat după ce a intrat într-o casă și a agresat fizic un alt bărbat

    -

    spot_img

    Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, cu un bărbat în stare de arest preventiv, după ce acesta ar fi pătruns într-o locuință, unde ar fi agresat fizic o altă persoană.

    La data de 14 decembrie  a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, un imobil de pe strada Prundului, din orașul Zărnești, un bărbat ar fi fost agresat fizic.

    În urma sesizării primite, polițiștii au efectuat verificări care au condus, în scurt timp, la identificarea unui bărbat, de 31 de ani, bănuit că ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate și i-ar fi aplicat acesteia lovituri, folosindu-se de un corp contondent.

    Astfel, după ce a fost depistat, bărbatul a fost condus la sediul unității, unde, după administrarea probatoriului, la data de 15 decembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

    Ulterior, după ce a fost prezentat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

    În cauză, a fost constituit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “violarea de domiciliu” și „lovirea sau alte violente”,  în care cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând a fi dispusă soluția legală la finalizarea acestora.

    Contact WhatsApp

    Ai o informație importantă sau un videoclip care ar putea deveni știre? Scrie-ne direct pe WhatsApp sau trimite-ne materialul video

    Trimite pe WhatsApp

    Alte articole

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.
    Captcha verification failed!
    Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

    22,200AbonațiAbonați-vă

    Publicitate

    spot_img
    spot_img
    spot_img

    Ultimele Știri