EXCLUSIV! Caz șocant petrecut la o școală din Ploiești! O fetiță a fost la un pas să fie răpită de niște necunoscuți

Un caz șocant s-a petrecut ieri, 28 noiembrie 2023, în fața Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești.

UPDATE:

În cursul zilei de ieri, mama fetiței s-a prezentat la Secția 4 de Poliție, a depus o sesizare cu privire la situația petrecută iar la acest moment se fac verificări pentru stabilirea persoanei care a oprit-o pe minoră. Se verifică dacă există camere pentru a putea fi identificată persoana respectivă și pentru a fi prezentată mamei.

Există două ipoteze pe care le luăm în calcul: persoana să fie o cunoștință a familiei sau să fie într-adevăr un caz mai grav și anume o tentativă de răpire.

Ancheta este în desfășurare și vom reveni cu detalii suplimentare la finalizarea acesteia„, a declarat pentru MassMediaTV.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Prahova.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

În jurul orei 13:50 o elevă de clasa a V-a și-a sunat mama că nu e simte bine și a rugat-o să vină să o ia de la școală mai devreme.

Ieșită în fața școlii să își aștepte mama, fetița a fost abordată de o femeie necunoscută, însoțită de alți doi bărbați care au încercat să ademenească minora să meargă cu ei sub pretextul că mama sa nu mai ajunge să o ia acasă.

Doar vigilența minorei a făcut să nu se întâmple o tragedie

Când eleva și-a dat seama că ceva nu este în regulă, s-a smucit din mâna femeii necunoscute și a fugit înapoi spre școală.

Țipetele și panica creată de cea mică i-a făcut pe cei trei necunoscuți să fugă din fața instituții de învățământ.

Ajunsă să își ia fata de la școală mama acesteia a găsit-o pe minoră în stare de șoc, plânsă și speriată de cele întâmplate.

Imediat, mama s-a prezentat la poliție pentru a denunța cazul.

Echipa MassMediaTV.com a luat legătura cu reprezentanții I.P.J. Prahova însă, surprinzător este că până la această oră polițiștii nu au cunoștiință despre acest incident.

Așteptăm punctul oficial din partea I.P.J. Prahova și vom revenii cu detalii în cel mai scurt timp.

Mesajul mamei nu mai are nevoie de nici un comentariu

Bună seara! Astăzi la oră 13:50 am avut un incident foarte neplăcut, am trăit un moment îngrozitor, fetița mea Anița a ieșit cu 10 minute mai devreme de la ultima oră pentru că o durea burtica, m-a sunat și mi-a zis, în acest timp eu mă îndreptam către școală, fetița mă aștepta aproape de trecerea de pietoni când dintr-un autobuz a coborât o femeie care sa dus direct la fetiță și i-a zis ,,Tu ești? Da tu ești, hai cu mine că te duc eu acasă că mama ta nu mai vine” dar eu vorbisem cu fata în urma cu aproximativ 1 minut ,atunci ea și-a dat seama că se întâmplă ceva a început să țipe și să fugă înapoi către școală, a încercat să o prindă de mână dar s-a smucit, femeia blondă i-a zis ,,stai liniștită și hai cu mine, dar când a văzut că se apropie cineva a fugit, a dispărut cel mai probabil s-a urcat într-un alt autobuz, am ajuns, am găsit copilul într-o stare de șoc, am căutat persoana blondă dar nu am găsit-o, dar am fost la poliție.

Dragi părinți explicați copiilor ce s-a întâmplat azi și nu-i mai lăsați singuri. Am trăit cel mai mare coșmar din viața mea. Nu îmi pot reveni din acest șoc. O seară liniștită, sănătate și doamne ajută„.