Continuă scandalul la Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov. Sindicatul Independent al Salariaților, intervine

Sindicatul Independent al Salariaților din Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, prin prezenta, SUSȚINE apelul public făcut de cei trei colegi, Stegaru Diana-Flavia, Solomon Elena și Cârstea Marin Becheru către Primăria Municipiului Brașov, pentru a opri abuzurile managerului interimar.

Problemele ridicate de cei trei colegi sunt adevărate și sunt confirmate și de alte reclamații depuse la Sindicat, semnate de alți colegi.

De asemenea, PROTESTĂM VEHEMENT împotriva modului în care se organizează concursurile pentru ocuparea posturilor de manageri și împotriva felului în care se exercită controlul activității lor.

Slăbiciunile acestui sistem au făcut ca în ultimii 20 de ani Teatrul „Sică Alexandrescu” să fie lăsat pe mâna unui singur om, respectiv directorul sau managerul, care, de cele mai multe ori, a făcut din instituție o adevărată ”afacere personală”. Actele instituiției, contractul de manager interimar și mai ales contractele de colaborare sunt ținute bine sub cheie, la Compartimentul salarizare personal, deși conform legii, acestea trebuie puse și la dispoziția Sindicatului, care a cerut acest lucru.

Consiliul de Administrație nu are practic nicio putere, iar cel mai important compartiment al Teatrului, cel Artistic, NU are niciun reprezentant în acest organism de conducere

Postul de Șef compartiment artistic  este ținut vacant de ani de zile, pentru ca managerul să poată controla singur activitatea Teatrului. De ce oare ???

În felul acesta se iau așa-zise măsuri disciplinare draconice, doar împotriva unor angajați care nu sunt în grațiile managerului interimar și în același timp se fac plăți strigătoare la cer către angajații care susțin poziția managerului interimar și joacă după cum cântă acesta, chiar dacă melodia fredonată este extrem de falsă.

Urmări:

Până anii trecuți a fost angajată timp de 10 ani, pe postul de secretar literar, o doamnă de la București care venea cel mult odată pe lună la Teatrul „Sică Alexandrescu”, dar lua salariul pentru normă întreagă, lună de lună, timp de 10 ani.

De șapte ani este plătit lună de lună, cu normă întreagă (minim 5000 lei net/lună) un regizor brașovean stabilit la București, care prin fișa postului pe care și-a făcut-o singur pe vremea când era director, are obligația de a monta un spectacol odată la doi ani. Adică, angajatul nostru actual pe post de regizor,  vine și lucrează două luni, odată la doi ani și primește pentru asta, prin salariu, 25.000 de euro pentru acel spectacol, în timp ce la teatrele private, un regizor care montează un spectacol primește 3000-4000 de euro.

Conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” mai plătește cu normă întreagă doi actori care au un spectacol, cel mult două pe lună și face programul instituției, în funcție de zilele în care aceștia pot veni la Brașov, după programul pe care îl au la alte Teatre la care ei mai sunt angajați. Cu toate acestea ei sunt pontați în fiecare zi ca prezenți la Teatrul brașovean și de asemenea sunt pontați prezenți și la celelalte Teatre unde mai sunt angajați. Restul actorilor și personalul auxiliar trebuie să ”joace” după ”disponibilitățile” colegilor privilegiați de manager, pentru că pe acesta nu îl controlează  nimeni!!! Dacă îndrăznești să ridici aceste probleme, managerul interimar îți cere explicații pentru că defăimezi instituția !!!

Managerul a decis singur, ca și în toate deciziile de altfel, fără acordul Consiliului de Administrație, să execute la o firmă din București un decor, pentru o piesă la Sala Studio, pentru care a plătit 16.000 de euro. Asta în condițiile în care Teatrul ,,Sică Alexandrescu” are ateliere bine dotate și specialiști care au executat decoruri mult mai complicate. Această cheltuială s-a făcut pentru 20 de spectatori, câți mai încap pe lângă decorul cu pricina.

ATENȚIE !!!!!

Toate aceste cheltuieli sunt din banii contribuabililor brașoveni și se fac în timp ce ANGAJAȚILOR DE RÂND LI SE REFUZĂ CELE MAI ELEMENTARE DREPTURI, după cum au precizat și colegii în apelul către Primărie.

Când Sindicatul a început să facă presiuni pentru rezolvarea problemelor menționate, colega de la personal a spus altui coleg: ”Acum o să iasă tot rahatul ăsta la suprafață!”, au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanții Sindicatului Independent al Salariaților.