Cum să petreci mai mult timp cu copilul tău?

Părinții de astăzi sunt din ce în ce mai presați de responsabilitățile zilnice.

Și copiii sunt la fel de ocupați, jonglând între școală, cursuri de balet, antrenamente de fotbal sau meditații la limba engleză. Este ușor de înțeles de ce, în aceste condiții, majoritatea familiilor nu petrec destul timp împreună. Dacă și tu te confrunți cu această problemă, dar vrei să o rezolvi cât mai repede, ți-am pregătit cele mai simple recomandări ce te pot ajuta în acest sens.

  1. Faceți sport împreună – În acest fel veți petrece timp de calitate, dar veți avea parte și de nenumărate beneficii, datorită unei condiții fizice deosebite. Puteți alerga împreună, puteți merge la cățărări, puteți juca badminton, tenis ori baschet.
  2. Lectura de seară – Ritualul de seară cuprinde anumite activități care țin în special de igiena fizică, dar nu trebuie neglijată nici dezvoltarea intelectuală. Orice copil ar trebui să se împrietenească cu cărțile, încă de la cele mai fragede vârste. Atunci când îl ții în brațe și îi citești câteva pagini despre aventurile eroilor preferați, vei consolida pe zi ce trece relația voastră. 
  3. Mergeți cu cortul – Această activitate este o aventură atât de îndrăgită, nu doar de copii, ci și de adulți. Puteți merge la munte, dacă știi că te descurci în condițiile existente acolo, sau poți face un mic compromis, montând cortul în curte.
  4. Faceți un teatru de păpuși -Toate păpușile și figurinele din casă au atâtea lucruri interesante de povestit, încât depinde doar de voi să le oferiți această șansă. Puteți organiza un teatru de păpuși, unde să primiți fiecare rolul de a aduce la viață jucăriile preferate și veți fi uimiți cât de bine vă veți distra. 
  5. Organizați o mini-grădină – cu plante aromatice Indiferent dacă stați la curte sau la bloc, crearea și îngrijirea unei mici grădini cu plante aromatice este o activitate extrem de amuzantă, dar și educativă. Atunci când cultivă plante, copiii învață să își dezvolte răbdarea și să fie responsabili. Alege oricare dintre activitățile de mai sus, iar timpul petrecut alături de copilul tău va fi din ce în ce mai mult și vă va oferi tuturor satisfacții majore. Vei putea să fii prezent în acest fel în viața celui mic, construind împreună amintiri ce vor dura toată viața.