
Cum va arăta Brașovul la aceste sărbători de iarnă?
- Ionașcu Maria
- 15/11/2023
- Eveniment, News Alert, Social
- brasov, cladiri, decoratiuni, emblema, eveniment, iarna, iluminat, LED, massmediatv, sarbatori
- 0 Comments
Primăria Brașov a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și montarea iluminatului festiv.
Tema din acest an a iluminatului de sărbători este „lasic și elegant”, prilej cu care ne propunem să iluminăm și alte clădiri emblematice pentru Brașov, să ducem luminile de sărbători și în interiorul cartierelor, orașul să fie decorat cu beteală de brad, lumini calde și globuri aurii.
„Ne pregătim să îi întâmpinăm pe brașoveni și turiști, începând cu 30 noiembrie, cu un oraș plin de culoare și lumină. Anul acesta ducem mai departe conceptul de a oferi bucuria sărbătorilor și în cartiere. Astfel, pe lângă extinderea iluminatului dincolo de zona centrală, vom avea 80 de brazi de Crăciun din instalație LED, în toate zonele orașului, astfel încât fiecare brașovean să simtă magia sărbătorilor de iarnă și aproape de casă. Și pentru că Brașovul este un oraș prietenos cu mediul, aceste sărbători vor veni nu doar cu mai multe luminițe, ci și cu o reducere a consumului de energie electrică în această perioadă. Tot iluminatul festiv este cu sistem LED, iar în timpul nopții va avea un program adaptiv, fie prin oprirea iluminatului pe marile bulevarde, fie prin reducerea fluxului luminos. Dragi brașoveni, vă așteptăm să ne bucurăm de sărbătorile de Crăciun împreună, începând cu 30 noiembrie”, a declarat primarul Allen Coliban.
Pe lângă zona tradițională, anul acesta vor fi împodobite și Calea București (tronsonul cuprins între Spitalul Județean și str. Toamnei), b-dul M. Kogălniceanu, str. Iuliu Maniu, b-dul Griviței (între str. 13 Decembrie și b-dul M. Kogălniceanu), b-dul 15 Noiembrie (până la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea București și Toamnei), str. 13 Decembrie (Ceasul Rău – b-dul Gării), Hărmanului (între CEC și b-dul Gării), b-dul Victoriei, b-dul Gării (între str. Hărmanului și str. 13 Decembrie), str. Toamnei, Șirul Livezii, Calea Poienii, Poiana Brașov.