Cum vedeți transformarea platformei Rulmentul din zonă industrială în zonă de relaxare?

Ordinul Arhitecților din România, în cadrul contractului cu Primăria Brașov, a lansat astăzi campania de consultare publică a brașovenilor în vederea realizării temei de proiectare pentru realizarea concursului de soluții pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul*, care va deveni unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România.

Valoarea contractului dintre primărie și OAR pentru organizarea concursului de soluții este de 270.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Conform arhitectului șef al municipiului, organizarea concursului de soluții reprezintă una dintre cele mai importante etape din realizarea acestui proiect, având în vedere că regenerarea urbană se va face conform proiectului câștigător.

„Este una dintre cele mai importante etape, pentru că nașterea temei de proiect va fundamenta practic soluția aleasă de arhitecți în conceptul pe care îl vor prezenta. Tema de proiect este cea care naște emoții și de asta ne propunem să dezbatem public cât mai mult acest subiect. Vor fi demarate procedurile de stabilire a experților care vor realiza tema, ulterior dezbateri publice, întocmirea temei, lansarea concursului și realizarea acestuia. Sunt etape care ar trebui să se deruleze până la sfârșitul acestui an. Platforma beneficiază de o zonă verde ofertantă. Discutăm de 14 hectare. Ca să ne putem da seama de mărimea acesteia, o zonă verde, ca să poată fi clasificată drept parc, are nevoie de două hectare. Avem un studiu de zone verzi, studiu peisagistic, și experții vor stabili cât de mare va fi această zonă, dar obiectivul nostru este de a face cât mai multe zone verzi”, explica Dragoș Oprea, arhitectul șef al municipiului, în momentul semnării contractului dintre primărie și OAR.