Aeroportul Brașov dă startul curselor charter mai devreme în 2025: Din aprilie, zboruri spre Antalya și Hurghada. Wizz Air continuă cursele regulate.
Deși sezonul charter era programat oficial să înceapă abia din luna iunie, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav dă startul zborurilor turistice sezoniere încă din aprilie. Primele curse către Antalya, operate de compania Corendon, decolează deja în această săptămână, având frecvență săptămânală, informează mytex.ro.
Noi operatori, noi destinații
Tot în aprilie, o altă companie aeriană intră pe lista operatorilor de la Brașov. Este vorba despre Nile Air, care va asigura legătura cu destinația Hurghada (Egipt).
Potrivit planificării din februarie, din iunie vor fi disponibile următoarele rute charter de vacanță:
- Antalya – 6 curse săptămânale
- Heraklion (Creta) – 3 curse
- Chania (Creta), Rhodos (Grecia), Hurghada (Egipt), Monastir (Tunisia) – câte o cursă pe săptămână
Wizz Air continuă zborurile regulate
Pe lângă cursele charter, Wizz Air menține rutele regulate operate deja de la Brașov, începând tot din această săptămână. Pasagerii pot călători spre:
- Londra
- Budapesta
- Dortmund
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!