De 1 Decembrie brașovenii pot merge gratuit la muzeu. Ce instituții culturale poți vedea de Ziua Națională?
- Ionașcu Maria
- 30/11/2023
- Cultură, Eveniment, News Alert, Social
- 1decembrie, atelier, brasov, copii, cultura, eveniment, massmediatv, muresenilor, muzeografi, romania, ziuanationala
- 0 Comments
De Ziua Națională a României, Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov va putea fi vizitat gratuit de brașoveni și turiști, între orele 10.00 – 17.00.
“Pentru că este Ziua Națională a României, vor avea loc, de la ora 13.00, momente muzicale oferite de elevii Sabin și Pavel Patriche, îndrumați de prof. Mirona Dumitru de la Liceul Vocațional de Muzică «Tudor Ciortea». În program vor fi lucrări din creația compozitorilor: L. van Beethoven, S. Rahmaninov, C. Debussy, P. Constantinescu și C. Filtsch”, au declarat reprezentanții Muzeului.
De la ora 14.00 este programat un tur ghidat cu tema „Mureșenii și drumul spre Marea Unire”, cu muzeograful Ovidiu Savu, iar de la ora 15.00 va avea loc un atelier de modelaj în lut adresat copiilor, intitulat „Să modelăm în lut, La mulți ani, România!”.