Poliția Română și Ministerul Public desfășoară astăzi, la nivel național, o amplă acțiune de combatere a criminalității în cadrul operațiunii „JUPITER”. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au loc 202 percheziții domiciliare în mai multe județe din țară.
Acțiunea are ca scop tragerea la răspundere a persoanelor implicate în infracțiuni economico-financiare, infracțiuni la regimul armelor, în domeniul transporturilor și fapte de natură judiciară. Potrivit IPJ Prahova, perchezițiile vizează fapte de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și încălcarea drepturilor de autor.
Operațiunea JUPITER are ca obiectiv documentarea activității infracționale a suspecților, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, urmând a fi luate măsuri legale în fiecare caz.
IPJ Prahova a anunțat că activitățile se desfășoară sub supravegherea procurorilor de caz și sunt parte a eforturilor constante ale Poliției Române de a combate infracționalitatea de orice fel.
Pe parcursul zilei, Poliția Română va transmite informații actualizate, în funcție de evoluția anchetelor și a acțiunilor desfășurate în fiecare caz.






