Fostul restaurant „Cerbul Carpatin” din Piața Sfatului a fost redat, în prima instanță, comunității brașovene

După ce în luna mai Cetățuia a intrat în proprietatea Municipiului Brașov, în data de 15 noiembrie, instanța de fond a stabilit că și o mare parte din Casa Negustorilor, construită de Apollonia Hirscher, trebuie să aparțină tot brașovenilor.

La 4 ani după ce s-a demarat procedura de recuperare a clădirii în care a funcționat Restaurantul Cerbul Carpatin, parte a fostei Case a Negustorilor, construită de către Apollonia Hirscher și donată comunității brașovene, Tribunalul Brașov, ca instanță de fond, a decis astăzi ca această clădire să se întoarcă în patrimoniul municipiului Brașov, așa cum s-a întâmplat și cu Cetățuia de pe Dealul Straja. Municipalitatea a fost reprezentată, ca și în cazul Cetățuii, de cabinetul de avocatură Adrian Rusu.

În sentință Tribunalul Brașov stabilește că acest imobil, alcătuit din clădiri şi terenuri, denumit generic „Restaurantul Cerbul Carpatin”, cu suprafaţa de 1357,73 mp, constituie obiectul dreptului de proprietate publică al reclamantului municipiul Braşov.

Conform hotărârii tribunalului, această hotărâre poate fi apelată în termen de 30 de zile de la comunicare

Imobilul câștigat de primărie în instanța de fond este partea dinspre Piața Sfatului a fostei Case a Negustorilor, atât actualul restaurant, cât și partea de galerii de la etaj. 

Imobilul generic denumit ”Restaurantul Cerbul Carpatin” face parte integrantă din Casa Negustorilor, sau Podul Bătușilor (bătuș=cizmă) ori Casa Hirscher cum este cunoscută clădirea în comunitatea brașoveană.*

Imobilul a fost edificat de Apollonia Hirscher, văduva judelui Brașovului, Lukas Hirscher în perioada cuprinsă între anii 1541 – 1547, fiind monument de arhitectură al Brașovului.

Clădirea ocupă primul loc între construcțiile civile ale Brașovului din secolul al XVI-lea, având lungimea de 67,40 metri și fiind alcătuită din două pavilioane separate printr-o curte interioară, unite la extremitățile frontale.

În perioada medievală aici era principalul loc de întâlnire al breslelor de meșteșugari, era un fel de piață acoperită a orașului, reprezentând, totodată, locul de desfacere a mărfurilor executate de diferite bresle, în special a cizmarilor și cojocarilor.  

Încă de la momentul edificării, clădirea a fost destinată brașovenilor, Apollonia Hirscher nelocuind în aceasta. Clădirea a fost făcută după un model italian și permitea intrarea căruțelor cu mărfuri, care apoi erau descărcate în interior. Practic tot ce avea nevoie o comunitate în materie de mărfuri se găsea la Casa Negustorilor.

În perioada 1960 – 1963, monumentul istoric cunoaște o transformare radicală, primind numele de Cerbul Carpatin.

Noul complex oferea clienților săi mai multe spații, printre care: săli de restaurant, săli de protocol, o cramă, un bar de zi, o cofetărie și două terase.

Ulterior, ca parte a patrimoniul SC Postăvarul SA. a intrat în procesul de privatizare.

Imobilul denumit Cerbul Carpatin este monument istoric fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice din județul Brașov, având codul BV-II-m-A-11573.