spot_img
marți, ianuarie 13, 2026
Altele
    spot_img
    AcasăEvenimentIncendiu puternic la o cabană din Parâng

    Incendiu puternic la o cabană din Parâng

    -

    spot_img

    Pompierii au mers pe jos pentru că nu se poate ajunge cu autospecialele.

    Pompierii au fost solicitați luni seară să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei cabane situate în apropierea vechiului telescaun din Parâng.

    Condițiile dificile de acces au făcut intervenția complicată, autospecialele ISU Hunedoara nereușind să ajungă până la locul incendiului, astfel că pompierii au parcurs aproximativ 500 de metri pe jos.

    Mobilizare de forțe

    La fața locului au acționat trei echipaje de stingere ale Detașamentului Petroșani, sprijinite de o autoscară și o ambulanță SMURD. Flăcările cuprinseseră construcția din lemn, existând un risc major de propagare către cabana principală, aflată imediat lângă anexă.

    Pompierii au reușit să limiteze extinderea incendiului și să salveze cabana principală. Anexa a ars pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați, iar acoperișul cabanei a fost afectat pe aproximativ 5 metri pătrați.

    ISU Hunedoara a precizat că flăcările s-au declanșat, cel mai probabil, din cauza focului deschis în spații exterioare.

    Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!

    Contact WhatsApp

    Ai o informație importantă sau un videoclip care ar putea deveni știre? Scrie-ne direct pe WhatsApp sau trimite-ne materialul video

    Trimite pe WhatsApp

    Alte articole

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Captcha verification failed!
    Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
    22,800AbonațiAbonați-vă

    Publicitate

    spot_img
    spot_img

    Ultimele Știri