Evenimentul face parte din programul Târgului „Retro Marktplatz”.
Evenimentul este organizat în perioada 22-24 septembrie de Asociația „Breasla Meșteșugarilor din Țara Bârsei”, în parteneriat cu Primăria Brașov. De vorbă cu personajele istorice se poate sta duminică între orele 15.00-18.00.
“Duminică îi așteptăm pe brașoveni și pe turiști în Piața Sfatului, locul bine știut pentru întâlnirile cu personajele istorice. Am primit invitația de la organizatorii târgului Retro Marktplatz. Ne-am bucurat tare mult, că ne era dor să îmbrăcăm costumele și să ieșim la povești și am văzut că vremea o să țină cu noi duminică. Așa că îi așteptăm pe cei interesați sau pe cei care doar vor fi pe acolo, prin trecere, să ne auzim la o poveste”, a spus reprezentantul Asociației Coultour, Simona Ciuraru.
Scopul acestui târg-eveniment este de celebrare a Pieței Sfatului, care a fost, timp de câteva secole, una dintre cele mai importante piețe din estul Europei și despre care se poate spune că reprezintă locul în care s-a născut viitorul oraș Brașov.