Modificări ale orarelor și traseelor metropolitane ale RATBV

RATBV a implementat în ultima perioadă o serie întreagă de măsuri de optimizare și eficientizare a orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport metropolitane.

Estel de menționat faptul că aceste modificări ale graficelor se fac la solicitarea primăriilor din localitățile deservite, conform cererilor acestora și cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.

Societatea RATBV, ca prestator al serviciului de transport public de călători, face tot ce ține de ea pentru a asigura nevoile de mobilitate ale clienților săi, indiferent de localitatea din care provin aceștia, însă, conform Contractului de delegare, nu are posibilitatea de a interveni asupra orarelor de circulație, alocării unor resurse suplimentare altfel decât la solicitarea primăriilor și cu aprobarea AMDDTPBv.

RATBV face zilnic eforturi pentru a asigura absolut toate cursele înscrise în planul de transport, utilizând la maxim resursele materiale și umane existente în acest moment. Numai în ultimele luni, pentru a rezolva cerințele de transport a două comunități foarte importante din zona metropolitană Brașov, a operaționalizat liniile de Zărnești și Săcele, trasee cărora li s-au alocat resurse semnificative, însă totul cu asumarea și din partea administrațiilor publice locale.

Reprezentanții companiei de transport în comun fac apel la înțelegere din partea utilizatorilor sistemului de transport oferit de RATBV cu privire la modul în care a fost întocmit sau modificat orice grafic de circulație, asigurându-i că încearcă pe cât posibil să rezolve toate cerințele clienților, însă în cadrul prezentat anterior.

Mai multe informații actualizate despre orare și trasee puteți afla și pe WWW.RATBV.RO