Noi măsuri drastice împotriva fumatului
- Ionașcu Maria
- 05/12/2023
- Eveniment, News Alert, Social
- amendament, brasov, consum, eveniment, fumat, massmediatv, romania, stiri, tigarete, tranport, tutun, usr
- 0 Comments
Se schimbă regulile pentru persoanele consumatoare de tutun. Oamenii care fumează în locurile nepermise riscă amenzi de la 100 până la 10.000 de lei. Persoanele fizice care fumează în toate spațiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, riscă amenzi de la 100 de lei la 500 de lei. Amendament face parte dintr-un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, adoptat luni de Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost iniţiată de deputaţii PSD, susţinuţi de un senator USR.
„Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, prevede un amendament admis la comisia de specialitate.
„Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, se arată în propunerea legislativă.