Nunta de Aur – 132 de cupluri sărbătorite în Brașov, la împlinirea a peste 50 de ani de căsnicie

La petrecerea de la Aro Palace au participat 121 de cupluri, din cele 132 înscrise.

Evenimentul se află la a XXI-a ediție.

Municipalitatea i-a sărbătorit și anul acesta pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, în cadrul evenimentului ,,Nunta de Aur”, dedicat seniorilor brașoveni. Cele mai trainice perechi de la această ediție au împlinit 56 de ani.

Dintre cele 132 de cupluri care au marcat acest moment aniversar și nu au mai fost sărbătorite de municipalitate, 121 au participat la petrecerea pe care Primăria, cu sprijinul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov și în parteneriat cu Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, a organizat-o la Restaurantul Aro Palace, un loc devenit deja tradițional pentru acest eveniment, dar și reprezentativ pentru o generație de brașoveni care au o mulțime de amintiri plăcute din acest loc.

Care sunt secretele unei căsnicii care depășește 50 de ani? Elena și Iancu Gavriluță se completează reciproc, aducându-și aminte cum a fost viața lor din 24 iunie 1973, când s-au căsătorit:

Munca, am muncit din greu în montaj general în uzină, în Steagu’ …“, spune domnul. „…înțelegerea reciprocă, că trebuie să te înțelegi…“, adaugă doamna. „…și un pic de nepăsare, să nu bagi la suflet!“, crede domnul Iancu. „…Și trebuie să se sprijine unul pe altul. Acuma, tineretul, gata, nu-i convine ceva, la divorț! Păi, nu așa! Dacă ai pornit pe un drum, trebuie să mergi cu el până la sfârșit. Vin copiii, vin problemele, că viața nu-i numai flori și bomboane. În timpul vieții mai sunt și probleme, pentru că așa este viața, și trece, și cu bune, și cu rele!“, este concluzia doamnei Elena.

Pentru Ronica și Ioan Urdea, secretul căsniciei fericite este „dragoste în căsătorie, înțelegere, comunicare, răbdare“, la care se adaugă „mult respect reciproc și sentimente profunde unul față de celălalt“, petnru că „unul fără celălalt nu se poate!“. La 70 de ani și peste 50 de ani de căsătorie, se consideră un cuplu fericit și speră să mai rămână așa încă mulți ani de acum încolo. Și au și un sfat pentru tinerii care sunt abia la începutul vieții de familie.

Ne-am căsătorit în 73, ne-am cunoscut la locul de muncă, la Tractorul Brașov. Avem o singură fată. Ce le-aș propune la tinerii care sunt în ziua de astăzi? Pe primul loc să fie familia, să nu neglijeze familia pentru munca profesională. Noi ne-am realizat profesional, dar copilul a fost la creșă, grădiniță, cu cheia de gât. A fost foarte greu în perioada când se lucra și sâmbăta, și duminica se lucra, iar ea era tot singură acasă. Eu asta aș propune tinerilor, să fie pe primul loc familia și activitatea profesională să fie pe locul doi. Asta le doresc, și să fie cuminți, să fie cinstiți, corecți, să nu înșele, și cam atât“, adaugă doamna Ronica.

După momentul festiv – în care familiile brașovene au primit o diplomă de recunoaștere pentru modul în care au reușit să păstreze atâția ani modelul unei familii trainice, iar doamnele au primit câte o floare – a început petrecerea și dansul, de care seniorii s-au bucurat din plin.

La ediția de anul trecut au participat 139 de cupluri, din cele 152 sărbătorite de municipalitate pentru împlinirea a peste 50 de ani de căsnicie. Deoarece, din cauza pandemiei,  aniversarea de anul trecut a avut loc după doi ani de pauză, evenimentul a avut cel mai mare număr de sărbătoriți dintre toate edițiile.