Petrece adolescentul tău prea mult timp în fața ecranelor?

Cât de des v-ați văzut copilul în fața ecranelor? Ați spune că adesea spre mai mereu, și într-adevăr copiii petrec din ce în ce mai mult timp în fața ecranelor, începând cu vârste tot mai fragede drept o distracție ca părintele să-și poată face treburile în liniște. Iar adolescentul folosește ecranele drept o distracție de la părinții „sâcâitori”.

Părinții sunt adesea tentați să spună că tinerii de azi nu mai au respect pentru cei în vârstă și că toată ziua stau cu nasul în ecrane și aceștia uită că iau parte la această dezvoltare a lor. Și mai ales, una dintre replicile preferate de părinți este că toată aparatura le strică capul, nu mai învață nimic decât cum să butoneze telefonul, căci oricum urmăresc numai tâmpenii și că adolescenții nu mai au pic de rușine. Dar adolescenții nu au nicio vină că s-au născut într-o eră digitală, dar au vina alegerii de a o folosi. Această logică poate fi folosită pentru orice creație revoluționară: străbunicii se plângeau de cât de bine le este copiilor și nepoților odată cu apariția luminii electrice, iar bunicii se plângeau de cât de bine o duc copiii lor cu mașinile și transportul public. Din trecut putem vedea un tipar ce se repetă cu fiecare generație.

De ce se întâmplă asta? Adolescentul de astăzi cel mai probabil este obișnuit de mic cu diferite gadget-uri, care le oferă o stimulare aparte de alte activități. De asemenea, perioada adolescenței este caracterizată de formarea identității: cine este, cu cine se împrietenește și popularitatea. Iar tehnologia este o cale care le asigură aceste nevoi. Pe de altă parte, tehnologia a devenit o nevoie la nivel global folosită în toate domeniile și mai presus în viața de zi cu zi  [1]. Adolescentul folosește tehnologia la școală în diverse activități, acasă pentru a-și face temele, pentru comunicarea zilnică, se trezește cu ajutorul telefonului și adoarme cu el. Astfel, fie că vrem, fie că nu, tehnologia este o parte din era actuală și este aproape imposibilă de evitat.

Dar ce puteți face în acest sens? Cum o mare teamă a părinților de adolescenți este pierderea acestora pe căi „rele”, întrucât Internetul în sine este un loc la fel de periculos pe cât este și de benefic, aceștia se simt copleșiți de situație. Părinții resimt o presiune incredibilă în ceea ce privește controlul asupra a ceea ce adolescentul urmărește pe Internet [1].

Iată ce este de evitat și ce puteți face pentru a limita dependența de tehnologie:

1. Primul lucru ce este de evitat când vine vorba de tehnologie și adolescent este interzicerea acestora: interzicerea nu face decât ca adolescentul să devină și mai rebel, ceea ce crește riscul ca adolescentul să se implice în activități imorale sausă se alăture unor anturaje periculoase. Ce puteți face ca adolescentul să petreacă mai puțin timp în fața ecranelor este să deveniți mai interesați de hobby-urile adolescentului și de ceea ce urmărește acesta, fără a-l face să se simtă intimidat;

2. Controlul conținutului urmărit de adolescent: puteți face acest lucru prin discuții cu adolescentul, să vă duceți să-l întrebați la ce se mai uită, pe cine urmărește, să îl încurajați să vină singur să vă arate, iar conținutul neplăcut poate fi estompat prin exemple de așa nu, prin punerea unor limite între ce este bine și ce nu e bine să faci sau prin discuții libere;

3. O altă modalitate de a reduce timpul cu tehnologia este încurajarea adolescentului de a lua parte la activități care exclud ecranele, sau înlocuirea activităților ce implică tehnologia: jucăm jocuri de masă împreună în loc de jocuri pe calculator, mergem la o piesă de teatru în loc de vizionarea unui film.

Este important de înțeles că această eră digitală nu ne lasă să trăim fără ea. Chiar dacă această dependență nu este o normalitate, ea reprezintă viitorul, așadar lupta împotriva tehnologiei este destul de inutilă, iar singura soluție este găsirea unei căi de mijloc în care să combinăm viața de zi cu zi cu tehnologia. Totul stă în găsirea unui echilibru.

Maria Gîrleanu, studenta Universitatea Transilvania , Master Psihologie Clinică