Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va afla vineri la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, cei doi vor purta discuţii la Palatul Victoria la ora 17:00, ulterior fiind programate declaraţii comune de presă.
Pe 22 noiembrie, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Budapesta cu omologul său ungar, cu care a discutat despre procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.
Vizita la Budapesta a avut loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Premierul Orban s-a aflat miercuri la Bruxelles, unde a participat la Summitul UE – Balcanii de Vest, iar joi a luat parte la Consiliul European.
Tot astăzi, Viktor Orban va merge şi în Bulgaria.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!