Problemele FC BRAȘOV și circul domnului primar Coliban

Problemele la FC Brașov continuă!

Viceprimarul Sebastian Rusu a explicat, printr-un comunicat de presă ce discuții au avut loc astăzi cu părinții și copiii revoltați de situația actuală.

„După ședința de Consiliu Local de astăzi, am discutat până la ora 13:30 cu părinții copiilor de la FC Brașov. Le-am explicat întreaga situație, iar aceștia au înțeles-o. Domnul primar a fost prezent la aceste discuții.

Împreună cu părinții am agreat, cu toții ca până la ședința ordinară a Consiliului Local Brașov din 26 octombrie să analizăm și să dezbatem această Metodologie de finanțare a activității sportive. Ne vom interesa asupra legalității la toate instituțiile abilitate și vom solicita puncte de vedere inclusiv Curții de Conturi. Aceasta pentru că Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a acordat finanțarea la FC Brașov în 2022 a fost anulată de o primă instanță, la Tribunalul Brașov.

Trebuie să vedem dacă facem o ilegalitate în continuare sau facem un lucru bun de la început

Să nu uităm că cea mai mare problemă este că la FC Brașov au fost risipiți 3,5 milioane de euro în 2 ani de zile! Cel care este primul și principalul vinovat este domnul primar Coliban! Însă dânsul caută în continuare tot felul de vinovați și încearcă să distragă atenția opiniei publice de la adevăr prin diverse inițiative, menite să îngroape subiectul risipirii banului public.

Pentru grupele de copii și juniori trebuie găsită o variantă, așa cum la fel de clar este că FC Brașov are o problemă, câte însă nu poate fi rezolvată în lipsa unui audit extern.

Ei bine, domnul primar a plecat mai repede de la întâlnirea cu părinții. După finalul discuțiilor, atunci când ne despărțeam de părinți, primarul Coliban a convocat o ședință de îndată a Consiliului Local pentru mâine dimineață, la ora 8!

Părinții au realizat exact cum stau lucrurile și că totul este doar un circ politic pe care domnul primar îl face, în contextul în care împreună agreasem cu toții să discutăm Metodologia de finanțare cu părinții și cei abilitați, să-i dăm o formă finală până în data de 26 octombrie la ședința ordinară și să o votăm.

Faptul că pe domnul primar nu-l interesează nici viitorul fotbalului brașovean, nici viitorul sportului pentru copii și continuă și dorește doar spectacol ieftin și nu rezolvarea problemei s-a adeverit încă o dată. E clar care va fi rezultatul ședinței.

Pe această cale, părinții s-au convins cine este adevăratul responsabil de situația actuală din fotbalul brașovean și din fotbalul pentru copii, dar și de lipsa de asumare a Primarului Coliban”, a concluzionat Sebastian Rusu.