Chipsurile, bomboanele şi băuturile răcoritoare, interzise în preajma celor mici.
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care obligă supermarketurile și hipermarketurile să monteze case de marcat speciale pentru familiile cu copii mici. Proiectul de lege adoptat miercuri a fost iniţiat de UDMR și vine în sprijinul familiilor în sensul în care în supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe cel puţin o casă de marcat dedicată familiilor, unde nu vor putea fi comercializate dulciuri şi produse alimentare nesănătoase. Este vorba de chipsuri, bomboane şi băuturile răcoritoare.
„Scopul propunerii legislative este de a proteja copiii de expunerea la dulciuri şi la alimente nesănătoase plasate pe rafturile din apropierea caselor de marcat, evitând, astfel, situaţiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse. Orice părinte cu copii mici ştie cât de dificil este să le explici acestora că nu pot consuma cantităţi excesive de dulciuri. În 2019 am iniţiat această propunere legislativă, iar astăzi a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor”, susține Benkő Erika, iniţiatorul proiectului de lege, potrivit unui comunicat transmis de UDMR.