Reprezentanții primăriilor cer derogări de la „ordonanța austerității”. Care este răspunsul lui Adrian Veștea?
- Ionașcu Maria
- 15/11/2023
- Eveniment, News Alert, Politic, Social
- brasov, brașov, evaluare, eveniment, massmediatv, primarii, romania, salarii, stiri
- 0 Comments
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a declarat că 250 de primari au cerut derogări de la ordonanța prin care Guvernul vrea să țină sub control cheltuielile publice pe final de an. Demnitarul a transmis că îi va susține pe primari privind investițiile deja stabilite.
„Am avut astăzi o evaluare, referitor la toate solicitările pentru care autoritățile publice locale doreau să facem memorandumuri, pentru a le înlesni toate aceste cheltuieli. Avem centralizate până acum 250 de astfel de solicitări. 250 de primării care, de cele mai multe ori, ridică aspecte comune, care țin de evenimente, precum sfârșitul de an, evenimente care țin de adiționarea unor acte pe parte de investiții, de cumpărare a unor imobile, de finalizare sau începere a unor asfaltări. Am evaluat fiecare dintre acestea. Am avut în cursul zilei de azi întâlnire cu ministrul Finanțelor și vom face în așa fel încât să nu existe blocaj pentru toate proiectele care reprezintă investiții și să găsim soluția pentru a închide anul cum se cuvine”, a declarat Adrian Veștea, pentru Digi24.
Primarii se plâng că nu mai au bani pentru cheltuieli, iar Guvernul le-a tăiat din cheltuilelile instituțiilor din teritoriu. Adrian Teban, președinte al Asociației Orașelor din România, a transmis într-o emisiune televizată că: „Sunt mulți colegi primari care nu mai au bani pentru cheltuielile de funcționare, vorbim de salarii, sunt mulți colegi primari care nu pot să-și finalizeze proiectele pentru că durata de rambursare a cheltuielilor pe programele regionale s-a întârziat foarte mult și, din acest motiv, am plăti foarte multe lucrări pe care Ministerul nu le-a decontat și avem o problemă de finanțare și de finalizare a investițiilor.”
„Vorbim de cheltuieli pentru finalizarea investițiilor care sunt în curs, nu vorbim de cheltuieli pentru organizarea de evenimente sau alte chestiuni de genul acesta acum, la final de an”, a transmis Adrian Teban.