S-a lansat licitația pentru construirea primei grădinițe din ultimii 100 de ani din cartierul Bartolomeu Nord (FOTO)

Singura grădiniță publică din acest cartier funcționează într-o clădire construită în 1920.

Primăria Brașov a lansat licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor pentru construirea unei grădinițe în cartierul Bartolomeu-Avantgarden. Este prima grădiniță care se construiește de la zero în acest cartier, pe un teren donat de un dezvoltator.

Grădinița nr. 5, de pe str. Inului 14, care funcționează într-o clădire construită în jurul anului 1920, este singura din cartier în acest moment.

Această investiție face parte din programul municipalității de dezvoltare a infrastructurii preșcolare, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din România dedicate acestui nivel, care include 8 proiecte pentru grădinițe și 5 pentru creșe, unele finalizate, altele aflate în diferite faze de implementare.

Proiectul prevede edificarea unui corp de clădire cu regim de înălțime S+P+1E+1T, care va fi împărțit în spații destinate copiilor, inclusiv locuri de joacă exterioare, și zone administrative și tehnice de funcționare.

Grădinița, cu program prelungit, va avea o capacitate de 100 de locuri în cele 5 săli de grupă de la nivelul parterului și al etajului. Fiecare grupă va fi de circa 18-20 copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

De asemenea, vor fi amenajate 9 dormitoarele cu paturi fixe, nerabatabile, aferente sălilor de grupe.

În fiecare sală de grupă, dormitoare și în sala polifuncțională va pătrunde lumina naturală prin ferestrele generoase, dar care vor fi dotate cu fante și grile de aerisire, inclusiv geam tripan, cu un coeficient scăzut de transfer termic.

Servirea mesei, 4 feluri de mâncare (mic dejun, prânz și 2 gustări), se realizează doar în sala de mese, ce are capacitate de 80-90 locuri. În acest spațiu se pot realiza și programa diferite activități colective.

Pentru preșcolari, părinți sau angajați în scaune cu rotile s-a prevăzut un lift.

Pe terasa circulabilă va fi amenajat un loc de joacă, pavat cu dale de cauciuc, împrejmuit, și dotat cu echipamente pentru copii, bănci și două umbrele retractabile, cu rol de protecție împotriva razelor soarelui.

Un al doilea loc de joacă, amenajat în curte, oferă și posibilitatea de a cultiva diverse legume sau plante.

Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 5 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 12 luni.

Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 25.102.649,82 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, iar componenta tehnică 60 de puncte.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 decembrie, ora 15.00.