
Să facem un bine! Înscrie-te ca voluntar la „Ajungem MARI”
- Ionașcu Maria
- 26/09/2023
- Eveniment, Social
- ajungemmari, bunătate, voluntariat
- 0 Comments
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, se află în plină campanie de recrutare de voluntari. Prin acest program se dorește să se vină în sprijinul celor 70 de copii din Codlea, Făgăraș, Hărman, Lunca Câlnicului, Rupea, Săcele, Tărlungeni și Teliu.
Copiii au nevoie de 40 oameni buni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor.
Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, aproximativ 12.000 de copii cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat: centre de plasament, căsuțe și apartamente de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.
„Am adunat în cei 9 ani peste 520.000 de ore de voluntariat pentru copiii din sistemul de protecție. Pentru noi, nu e doar un număr, ci șansa reală ca acești copii să aibă o viață mai bună. Am văzut copii care și-au descoperit pasiunea cu ajutorul voluntarilor, iar acum au transformat-o într-un job. Copii care au intrat la liceu sau la facultate cu note foarte bune, după ce fuseseră pe punctul de a nu trece clasa. Au învățat să aibă încredere în ei, doar pentru că cineva i-a ascultat, a stat de vorbă cu ei și i-a susținut. Avem copii care au ieșit din sistemul de protecție și au devenit ei înșiși voluntari. Pentru că au înțeles forța pe care o are acest „și tu poți” de a schimba viața unui copil mai puțin norocos. De la a fi abandonat la a fi parte dintr-o comunitate. Este datoria noastră să facem bine ca să fim bine”, a declarat Vivianda Nicolae, vicepreședinte Ajungem MARI.