Schema prin care românii obțin locuri de parcare pentru persoane cu handicap

Reprezentanţii Primăriei Arad au desfășurat o serie de verificări privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap iar rezultatele au fost surprinzătoare:

Până la 40% dintre aceste carduri speciale sunt fotocopiate, în timp ce unele legitimaţii de acest fel ar fi fost utilizate după ce au fost anulate sau găsite pe stradă.

Această „găselniță” a unor șoferi se încadrează drept faptă de natură penală și este sancționată conform legii. 

Primăria Arad a transmis, miercuri, la solicitarea Agerpres, că au fost verificate 475 de maşini parcate în oraş pe parbrizele cărora erau puse carduri ale persoanelor cu handicap, după ce anterior viceprimarul Lazăr Faur afirmase că în urma unui control a numărat că din 250 de autoturisme parcate 111 aveau legitimaţia specială. 
 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat, pentru Agerpres, că poliţiştii locali au verificat timp de două săptămâni modul în care sunt folosite aceste legitimaţii. 

„Cea mai des întâlnită problemă o reprezintă utilizarea de copii ale cardurilor, aspect constatabil de către societatea care administrează parcările din municipiu şi care a permanentizat acţiunile de verificare a legitimaţiilor.

Alte aspecte sesizate de oamenii legii au fost utilizarea de carduri fără serie/număr, carduri fără dată de emitere, însă au fost şi suspiciuni de fapte de natură penală constând în utilizarea de carduri declarate pierdute sau anulate”, a declarat Ralu Cotrău. 
 
Viceprimarul Lazăr Faur declarase, în luna martie, că a făcut o verificare pe o lungime de aproximativ un kilometru pe bulevardul Revoluţiei, între Biserica Roşie şi Teatru Clasic „Ioan Slavici”. 

„Este ruşinos, absolut jenant, tu, om sănătos, să te foloseşti de o legitimaţie de handicap ca să nu plăteşti 2 lei parcarea. Am solicitat Poliţiei Locale să verifice valabilitatea tuturor legitimaţiilor şi vom face razii mai dese dacă este nevoie”, spunea viceprimarul la vremea respectivă. 
 
În urma acestei probleme descoperite, Consiliul Local Municipal a modificat recent regulamentul de parcare, iar din 20 mai deţinătorii acestor legitimaţii vor mai putea parca gratuit doar pe locurile speciale marcate pentru persoane cu handicap. 
 
În centrul Aradului, unde se află sediile multor instituţii publice, se găsesc foarte greu locuri de parcare libere în timpul zilei.

Toate parcările sunt cu taxă, iar o oră costă 2 lei dacă se scoate tichet de la parcometre şi 2,59 lei dacă se achită prin aplicaţii online, dar nu există posibilitatea achiziţiei de abonamente. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!

Sursa: realitatea.net

Leave A Comment