Statele Unite analizează o posibilă amânare a programului Visa Waiver pentru România. Autoritățile de la București așteaptă o comunicare oficială.
Administrația americană ia în considerare amânarea programului Visa Waiver pentru România cu două luni, conform unor surse diplomatice citate de G4Media, Știrile ProTV și News.ro. Informația a fost confirmată de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA într-un răspuns oficial pentru HotNews.
Poziția autorităților române
De la București, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Ambasada României la Washington susțin că nu există, în prezent, o comunicare oficială privind modificarea datei de implementare.
Ilie Bolojan, președintele interimar, a declarat, potrivit hotnews.ro: „M-au informat colegii când am ieșit de la Consiliul European. În afară de precizările făcute de Ministerul de Externe, nu am alte chestiuni de comentat. Cred că în perioada următoare, până la finalul acestei luni, vom avea o comunicare comună a celor implicați, în așa fel încât să se indice data la care se va intra, practic, în vigoare (n.r. programul Visa Waiver în cazul României)”.
Explicațiile Homeland Security
Într-un răspuns oficial pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a transmis:
„Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA.”
Posibile motive pentru întârziere
Surse diplomatice citate de G4Media susțin că întârzierea ar putea fi legată de politica generală a administrației Trump privind migrația sau de anularea alegerilor din România, pe fondul unei ingerințe externe, informează hotnews.ro.
Alte voci sugerează că ar putea fi doar o verificare administrativă suplimentară pentru a confirma că toate condițiile tehnice și de securitate sunt îndeplinite.
Ce spune Guvernul României?
Reprezentanții Guvernului susțin că România a îndeplinit toate condițiile și nu a fost notificată oficial despre o eventuală amânare.
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat pentru HotNews:
„Guvernul nu a fost notificat cu privire la o revizuire a programului Visa Waiver. Noi am semnat toate acordurile, îndeplinim toate condițiile și suntem pregătiți să intrăm în program conform comunicării inițiale (în jurul datei de 31 martie).”
Poziția Ambasadei României în SUA
Conform hotnews.ro, ambasadorul Andrei Muraru a subliniat că România menține un dialog activ cu autoritățile americane:
„Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate Internă, care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite. Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei inițiale de intrare efectivă în Programul Visa Waiver. Reamintim că România a îndeplinit toate cerințele stricte de securitate necesare accederii în programul american de scutire de vize.”
Programul Visa Waiver ar fi trebuit să înceapă la 31 martie
Conform anunțului inițial al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, românii urmau să poată călători în SUA fără viză începând cu 31 martie 2025.
„Aplicația online și aplicația mobilă ESTA (Electronic System for Travel Authorization) vor fi actualizate pe sau în jurul datei de 31 martie 2025, pentru a permite majorității cetățenilor României să solicite să călătorească în Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver în scopuri turistice sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile fără a obține în prealabil o viză americană.”
Rămâne de văzut dacă administrația americană va confirma oficial o amânare a ridicării vizelor pentru români sau dacă programul va intra în vigoare conform planului.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!