Locurile de cazare din Predeal şi Poiană, rezervate aproape în totalitate pentru Revelion

Hotelurile de cinci stele din sta­ţiunile de pe Valea Pra­ho­vei şi Braşov îşi vor ro­tun­ji veniturile de Reve­lion, peste jumătate din camere fiind deja rezervate la mai multe unităţi de lux iar la altele nu mai este nicio cameră disponibilă, deşi tarifele sunt mult mai mari faţă de cele dintr-o perioadă nor­ma­lă şi ajung şi la 1.200 euro de persoană …

Continue Reading

,,Dar din suflet pentru seniori”

A început campania ,,Dar din suflet pentru seniori” de Crăciun. Beneficiarii sunt persoanele cu domiciliul în Brașov, cu vârsta de minim 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații și cu venituri de până la 1.700 de lei/lunar. „Din această săptămână și până pe 22 decembrie, peste 6000 de vârstnici din municipiul Brașov, cu venituri reduse, pot beneficia de …

Continue Reading

Bradul de Crăciun a sosit în Piaţa Sfatului, din Braşov

Veste bună pentru iubitorii sărbătorilor de iarnă. În această seară, în jurul orei 19.00, a ajuns bradul de Crăciun în Piata Sfatului, din Braşov. Bradul a fost adus de pe o pășune din Poiana Braşov, din zona Stâna Turistică, proprietate a municipiului, și are o înălțime de aproximativ 26 de metri. Bradul a fost tăiat din pădurile aflate în proprietatea …

Continue Reading

Cum va arăta Brașovul la aceste sărbători de iarnă?

Primăria Brașov a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și montarea iluminatului festiv. Tema din acest an a iluminatului de sărbători este „lasic și elegant”, prilej cu care ne propunem să iluminăm și alte clădiri emblematice pentru Brașov, să ducem luminile de sărbători și în interiorul cartierelor, orașul să fie decorat cu beteală de brad, lumini calde și globuri aurii. …

Continue Reading

Românii vor avea cele mai scumpe sărbători din ultimii 30 de ani

Cele mai scumpe sărbători din ultimii 30 de ani. România se va confrunta în această iarnă cu cele mai mari scumpiri din anii ’90 și până în prezent. Potrivit specialiștilor, produsele tradiționale vor deveni un lux de aceste sărbători. Sunt cele mai scumpe sărbători din ultimii 30 de ani Producătorii au anunțat deja o scumpire de până la 15%, în preajma …

Continue Reading