„Tot ce ai văzut se va împlini”
- Ionașcu Maria
- 01/11/2023
- Cultură, Eveniment, News Alert, Social
- 0 Comments
Este vorba despre expoziția „Tot ce ai văzut se va împlini” care, se va desfășura la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.
Potrivit organizatorilor, fin observator al fenomenelor și realităților formulate la limita perceptibilului, Gamarț explorează teme precum timpul, memoria, spațiul și, în special, lumina, ca materie primordială. În centrul preocupărilor sale artistice, influențate pe alocuri de filosofia bergsoniană, se află relațiile care se formulează.
„Imaginea este o ceață din care răzbat ecouri și umbre, e o metamorfoză ce cuprinde în sine toate stadiile schimbării, este curgere și împlinire reînnoită, unde vizibilul și invizibilul se succed într-o perpetuă interogare asupra obiectului. Imaginea unui lucru este o neîntreruptă pâlpâire de înfățișări și reflexii, umbre ale gândului ce iau în stăpânire primul obstacol ce le iese în cale, un câmp material al însușirilor disputat între vedere și viziune.
Fața ei luminoasă și familiară își are originea într-o lume a umbrelor și a oglinzilor, a planurilor ascunse vederii. Chiar și în lipsa obiectului, imaginea lui ni se arată la fel de vie, căci vederea nu e despre lucruri, e despre felul în care ele trec sau rezistă”, spune Andrei Gamarț.
Potrivit organizatorilor, deși menită să aducă sens și claritate, imaginea capătă alte valențe în accepțiunea lui Andrei Gamarț, devenind mai degrabă un teritoriu al realităților posibile, al sensurilor posibile peste care însă se așterne constant vălul incertitudinii. Deși mereu aflat în fața noastră și concomitent în noi, adevărul, prin natura sa, ne este etern inaccesibil. Tot ce ne rămâne este senzația de curgere, de transformare, de la o etapă la alta a vârstelor înțelegerii, o transformare care ține de capacitatea noastră de a sonda înțelesurile realității pe care o țesem în jurul nostru.