spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
Altele
    spot_img
    AcasăEvenimentTransport ilegal de lemne în Zărnești

    Transport ilegal de lemne în Zărnești

    -

    spot_img

    Oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au dispus confiscarea materialului lemos identificat într-un autovehicul.

     

    La data de 21 septembrie, în cadrul unui control pe care polițiștii l-au efectuat pentru verificarea respectării normelor silvice de exploatare și transport ale materialului lemnos, asupra unui vehicul oprit pe un drum din localitatea Zărnești s-a stabilit că lemnul transportat în vehicul nu este însoțit și de documnete de transport, așa cum obligă legislația aflată în vigoare.  Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației în domeniu, cu o amendă a cărei valoare este de 2000 de lei, iar pentru materialul lemnos transportat – 3,10 mc, polițiștii au dispus măsura complementară de confiscare, acesta fiind predat ocolului silvic competent. 

    Contact WhatsApp

    Ai o informație importantă sau un videoclip care ar putea deveni știre? Scrie-ne direct pe WhatsApp sau trimite-ne materialul video

    Trimite pe WhatsApp

    Alte articole

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Captcha verification failed!
    Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
    22,300AbonațiAbonați-vă

    Publicitate

    spot_img
    spot_img

    Ultimele Știri