Donald Trump introduce taxe vamale de 20% pentru produsele UE. România este afectată, în special industria auto și IT.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri „independența economică” a Statelor Unite, în cursul unui eveniment organizat în Grădina de Trandafiri a Casei Albe, unde intenționează să anunțe o nouă rundă de tarife care ar putea afecta comerțul mondial, scrie EFE, citat de realitatea.net.
„Este una dintre cele mai importante zile, după părerea mea, din istoria Statelor Unite. Este declarația noastră de independență economică”, a afirmat Trump, care a numit această zi „Ziua eliberării” Statelor Unite.
Donald Trump impune tarife uriașe pentru UE
„Ziua eliberării”, așa a numit președintele Statelor Unite data la care a anunțat noile taxe, în încercarea de a stimula producția americană și de a pedepsi alte țări pentru așa-numite practici comerciale neloiale.
În cazul Uniunii Europene, taxele vamale se ridică la 20%, iar industria auto este printre cele mai afectate, cu o taxă suplimentară de 25%, informează realitatea.net.
Cum vor fi afectate alte țări?
Președintele Donald Trump susține că Statele Unite au fost jefuite atât de națiuni care le sunt prietene, cât și de inamici. Astfel, noile taxe impuse sunt:
- China – 34%
- Republica Moldova – 31%
- Marea Britanie – 10%
Efectele economice: inflație și încetinirea creșterii
Experții avertizează că măsurile protecționiste ale lui Trump ar putea crește inflația și încetini ritmul de creștere economică, afectând piețele globale.
Impactul asupra României
Potrivit realitatea.net, pentru România, printre cele mai afectate sectoare va fi industria IT, care ar putea fi impozitată suplimentar cu 30%.
În 2024, schimburile comerciale dintre România și SUA au fost:
- Exporturi românești către SUA: 3,7 miliarde de dolari
- Importuri din SUA: 1,35 miliarde de dolari
Noile tarife ar putea reduce competitivitatea produselor românești pe piața americană, afectând mai ales exporturile din sectorul auto și tehnologic.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un LIKE, comunității de cititori pe pagina noastră de Facebook!